Anul 2020 este un an plin de provocari pentru toti si mai ales pentru lumea agrara, pe langa provocarile pe care pandemia globala le-a creat lanturilor de distributie si producatorilor din toate domeniile, s-au adaugat si efectele climatice adverse ce au pus presiune aditionala pe acest sector.
In mare nevoie de ajutor, agricultori au inceput sa isi strige disperarea, fiind intampinati uneori de pareri ostile sau jignitoare din partea celorlalte laturi, deoarece imaginea sectorului agrar in ochii multora este cea de privilegiat, fie ca parcurge perioade bune sau rele.
De unde a aparut aceasta imagine, probabil datorita masurilor ce au fost incorect prezentate sau mediatizate de factorii de decizie, de au ajuns sa fie uneori gresit intelese chiar de catre reprezentanti acestui sector.
Sistemul de subventii
Este vorba de sistemul de subventii, un sistem menit sa ofere o protectie particulara producatorilor din sectorul agricol cu un efect dublu, efect social, costul alimentelor fiind mai redus, ar fi mai accesibil secgmentelor de populatie cu venituri modeste.
Ca si parere personala acest sistem are si efecte negative, permitand producatorilor cu produse de calitate scazuta sa atinga pragul de profitabilitate mai repede, inundand piata cu preturi mici, fapt ce face ca producatorii cu produse de calitate inalta sa nu atinga pragul de profitabilitate nici cu ajutorul subventiilor. Un alt efect negativ este deturnarea atentiei fermierilor de la activitatiile fermei si antrenarea lor in cursa urmariri subventiilor cu toata birocratia atasata (motiv pentru care micii fermieri au dificultati in a afla si accesa aceste subventii).
Din pacate atat timp cat si alte state folosesc acest sistem este greu sa alegem a nu il folosi intrucat am avea aceeasi soarta ca si statele ce nu isi permit financiar un asemenea exercitiu … am deveni o piata de desfacere …
Problema pe care o observ personal este faptul ca am ales sa nu folosim acest sistem doar pentru aparare, ci am ales sa finantam prin el exporturile de materii prime pe care alte state le receptioneaza cu placere si profita de lipsa de dezvoltare in sectorul de procesare pentru a ne invada cu produse finite … acest lucru pare ok din puctul de vedere al balantei de marfuri deoarece permite o balansare a importurilor, dar chiar si acolo incepe sa se vada din ce in ce mai clar deficitul de plati … prin urmare cetatenii ajung sa plateasca atat pretul mare al importurilor, cat si sumele necesare subventiilor.
Pe aceasta tema a finantarii subventiilor mi s-au adus o multitudine de argumente, dar printre cele mai importante sunt faptul ca nu au existat mariri de taxe (e adevarat, dar bugetul de stat e o suma limitata si orice suma alocata pentru subventii se scade din alta parte, si deja se cunoaste ca sisteme ca sanatatea si educatia sunt sub finantate). Al doilea argument ce mi sa adus e ca aceste subventii vin din fonduri europene (desi nu toate vin din sume europene), asta e adevarat, dar si noi contribuim prin taxe si impozite la aceste sume, si faptul ca in acest moment primim mai mult decat platim, nu inseamna ca mereu va fi asa. Este o greseala sa ne construim sistemul pe baza unor sume ce maine s-ar putea sa nu mai existe.
Va propun urmatorul exercitiu … sa ne imaginam ca am colecta toate sumele acordate subventiilor si le-am acorda numai produselor vandute in tara … acest lucru ar stimula producatorii sa isi desfaca cu precadere produsele in interiorul tarii … si veti zice cui, nu avem procesatori interni capabili sa preia aceste cantitati. Va dau exemplul graului (o cultura de referinta) … mi s-a adus argumentul ca fara subventii pretul graului ar creste cu cel putin 17%, dar cantitatea de grau produsa depaseste cu mult necesarul intern al Romaniei; in 2020 sa produs cu 40% mai putin ca in alti ani, dar chiar si asa consumul intern a reprezentat doar 60% din productia inregistrata in acest an. Daca bugetul de subventii nu ar fi diminuat, ci doar redistribuit, aceste subventii ar reduce pretul intern al materiei prime stimuland apetitul investitorilor pentru a deschide afaceri pe teritoriul tarii si a beneficia de pretul redus al materiei prime, lucru ce ar stimula creerea de noi locuri de munca si ar crea un surplus de produse finite ce ar fi exportate la un pret considerabil mai mare.
Irigatiile – rauri de cerneala
Un alt capitol sensibil este cel al irigatiilor, subiect pe seama carora au curs rauri de cerneala (macar de ar fi fost apa), cu argumente pro si contra. Personal sustin idea reabilitari/dezvoltarii sistemului de irigatii de catre stat (intrucat sunt multe lucruri de luat in vedere, putere atragere fonduri, resurse tehnologice, putere legislativa, impact ecologic, etc), dar costurile de exploatare, intretinere si reparatii ce urmeaza acestei invetitii colosale, nu ar trebui suportate ulterior de catre cetateni (desi acest lucru s-a vehiculat in articolele din ultima vreme – s-a solicitat ca pretul apei sa fie zero in urmatorii 5 ani). Scenariile ca aceste costuri ulterioare sa nu pice in seama cetateanului sunt doua: ca statul sa inceapa a vinde apa direct catre fermieri si asociatiile de fermieri (dar cunoscand ambele parti statul ar avea greutati in a convinge fermierii sa apeleze la aceste sisteme si costurile sistemului ar fi suportate de catre cetateni) sau ca statul sa concesioneze la cost zero acest sistem odata reabilitat/dezvoltat unei asociatii nationale a fermierilor astfel incat fermierii sa se poata gospodari fara amestecului fortelor politice, exploatarea sistemului facandu-se pe baza conditiilor pur economice, fermierii fiind direct interesati in eliminare pierderilor si costurilor nejustificate.
As dorii sa inchei aceasta intruziune specificand ca sectorul agricol este un sector foarte important, dar ca acordarea de subventii consumate doar pentru cheltuielile curente nu ne vor ajuta sa prograsam. Statul trebuie sa stimuleze dezvoltarea (dupa parerea mea nu doar a sectorului agricol) prin programe de tehnologizare (achizitionarea de echipamente, utilaje, terenuri) contribuind procentual (nu in suma fixa) la investitiile facute de catre fermieri si in dezvoltarea in parteneriat cu universitatiile de profil a unor centre de consultanta in care studentii (viitori ingineri agronomi) sa fie implicati in gestionarea si rezolvarea problemelor reale din cadrul fermei – fapt ce va duce la un mai bun access la resurse informationale pentru fermieri si va crea bazele unor noi generatii de profesionisti.
Va multumesc pentru atentie, U.C.N.
